A new ending

am mai ucis o zi. nici nu stiu daca a fost lunga sau scurta, ar trebui sa o judec dupa cat de usor a trecut dar a trecut si nu mi-a lasat aproape nici un gust. am mai lasat cateva lucruri neterminate, altele nici nu mai are rost sa le incep pentru ca oricum nu mai am mult de stat... in urma cu 18 luni ma apropiam de un sfarsit, fara sa imi dau seama. abia cand am ajuns aici am realizat cum se simte atunci cand ceva se termina si chiar daca stiam ca peste 18 luni ma voi intoarce, atunci cand am ajuns prima oara aici am simtit ca tot ceea ce stiam si tot ceea ce am avut pana atunci se terminase. acum ma simt oarecum la fel, poate ca nu la acelasi nivel dar am reusit sa construiesc si aici o lume, de voie de ne-voie mai repede sau mai incet din iunie anul trecut am luat oarecum viata de la capat si i-am dat, fara sa vreau, un sens; pe care acum v-a trebui sa il abandonez cu totul. oameni care mi-au fost aproape nu am sa ii mai vad niciodata, locuri pe care am ajuns sa le indragesc nu am sa le mai revad, obiceiuri care au ajuns sa imi intre in sange vor trebui sa mi se dezobijnuiasca.....

si am sa ma urc intr-un avion sa privesc totul de sus pentru ultima oara... si gata. ma intorc acasa. 

din miile de ganduri, nu stiu ce a mai ramas. din tot ce am devenit nu stiu cat am sa aduc cu mine. nu stiu daca am renascut pentru a redevenii altceva sau daca doar am pus aceiasi existenta in suspans ramanad sa o iau de la capat. 

dar am avut mult timp, foarte mult timp, pe care mintea mea nici macar nu putea sa il priceapa si nu credeam ca am sa rezist, sincer, nu credeam! de cate ori am zis ca ma intorc nici nu mai stiu, de cate ori cautam bilete de avion pe net si spuneam tuturor, gata, eu nu mai pot, ma intorc! si tot de atatea ori am ramas. dar am fost mai linistit perioada asta si am invatat ca singuratatea nu imi prieste, chair daca uneori o mai caut. am invatat ca nu pot sta prea mult linistit chiar daca uneori mi-e sete de repaos (cum spunea eminescu). am invatat ca nu sunt razbunator. am invatat ca imi place ordinea si lucrurile simple, dar ca ma plictisesc repede ce orice este in jurul meu, mai putin de oameni. am invatat ca nu stiu sa renunt dar ca uneori renunt la mine. am invatat ca alcoolul nu ajuta cu nimic atunci cand esti trist si ca nu poti sa bei pentru ca sa uiti. am invatat ca mintea poate fi victorioasa asupra trupului, chaiar daca nu este mereu cea mai dulce victorie. am invatat ca pot sa traiesc fara nimeni care sa imi gateasca, spele, faca curat, sa ma astepte atunci cand ma intorc de la lucru, sa imi spuna "noapte buna" sau "buna dimineata", sa ma tina de mana sa ma sune doar pentru ca sa vorbeasca cu mine... dar ca nu imi este bine asa. am invatat ca pot sa scriu atunci cand sunt trist si cuvintele nu vor ramane mute, dar ca uneori pot fi prea trist pentru a mai scrie. am invatat ca imi place sa ii ajut pe cei de langa mine. am invatat sa franez cu piciorul stang, sa mananc homar si sa transfor milele in kilometrii fara calculator.... si toate astea nu or sa ma ajute cu nimic peste doua luni si ceva.

ramane sa iau totul de la capat si sa invat din nou.

A day at the office.

nu pot spune ca am un loc de munca greu, solicitant poate ca da. nu pot sa il compar cu ceva de acasa, nici din punctul de vedere a ceea ce fac nici al beneficiilor. in mare parte atmosfera este lajera, iar in rest foarte lejera dar nu in sensul in care poate fi confundata cu lipsa de responsabilitate sau de implicare ci din potriva sunt mai implicat in ceea ce fac decat in multe alte locuri in care am lucrat pana acum si asta ma invata multe. acum sunt in parc, alta data suntem la acvariu sau gradina zoologica sau pe stadion ori la muzeu chiar si la un parc de distractii si multe altele. totul e altfel si un altfel in sensul bun, acel sens in care toti suntem liberi sa ne exprimam sa evoluam si sa facem in asa fel incat sa fie mai bine pentru clientii nostrii si implicit pentru noi. probabil ca am sa plec de aici cu asteptari, sperand sa am parte de asa ceva si acasa. sper sa pot lua ceea ce este mai bun din experienta mea aici.
momentan inca o zi la birou... adica in parc de unde public aceasta postare, a fost o zi lunga ce a inceput la 6 dimineata si probabil ca se va termina in jur de 5 dupa masa, dar pana atunci e timp pentru putina relaxare pentru toata lumea.

Queen of rain

ploaua... prima zi din ceea ce prognoza (prezentat-a intr-o aplicatie la fel ca multe altele zilele astea) spune a fi o saptamana ploioasa. e un fel de primavara, cald, prea cald pentru aceasta perioada, copaci infloriti, inverziti... natura verde, vie, uda. miroase a iarba, flori, apa, lemn ud; cam ca si pe malul unui lac si toate astea imi amintec de saptamana in care am ajuns aici. era iunie dar temperaturile ridicate de anul asta au dat drumul amintirilor mai devreme si ma vad oarecum nevoit sa mai trec o data prin asta... o vara la mii de km de casa.

A ticket away...

   De cate ori mi-am spus chestia asta, nici eu nu o mai cred. Am plecat de aici de mii de ori, m-am urcat in avionul acela la fiecare doua saptamani, am plecat acasa si sunt tot aici. Au trecut 6 luni... si ce daca? Aproape ca nici eu nu ma mai cred atunci cand imi spun ca de data asta chiar plec dracului de aici si totusi imi este dor de casa... si totusi nu plec.
   Ma mai amagesc din cand in cand ca as putea dar parca vad ca nu am nici o sansa si ma intreb oare care este o realizare mai mare, faptul ca mai stau aici un an sau ca ma intorc la familia mea?
Merg uneori la ocean si stau acolo pe mal privind undeva in departare spre o Europa pe care nici macar ochii mintii nu o pot vedea, atat este de departe. Imi vin in minte tot felul de idei si nici una menita, de fapt, sa ma duca acasa. De fiecare data cand plec cu masina de aici imi imaginez ca merg la aeroport, de fiecare data cand aud ca cineva pleaca acasa imi doresc sa fiu eu, de fiecare data cand sefa mea ma cheama la ea in birou ma gandesc ca poate de data asta ma concediaza dar aprecierile nu au sunat nciodata atat de dezamagitor.
   Nici macar nu ma mai plang, asa vad lucrurile acum, asa le-am vazut pana acum. Uneori ma gandesc ca poate asa o fi cand nu mai sunt, alteori la lucrurile pe care le pierd sau la cele pe care le castig si le adun in fiecare seara intr-o balanta careia ii sunt si taler si greutati si unitate de masura.

   Timpul zboara sau intepeneste in loc, depinde de moment si sunt al naibii de multe momente intr-o zi, nici bautura nu ajuta pentru ca nu o beau si nici tigarile pe care nu le fumez.... mai scriu din cand in cand, cuiva anume uneori, sau nimanui, sau tuturor.

Ceva nou in fiecare zi!

   Astazi, cand m-am intors de la serviciu, am constat ca mi-am uitat cheia acasa... In casa incuiata, ceea ce sincer sa fiu ma asteptam sa se intample mai devreme sau mai tarziu. Drept urmare am fost nevoit sa gasesc o alta modalitate de a intra in casa. Pentru o persoana ca mine, care nu a facut niciodata asa ceva si care nici nu are astfel de inclinatii a fost putin surprinzator atunci cand am descoperit ca nu mi-au trebuit mai mult de doua minute pentru a intra in casa incuiata.... Adevarul este ca locuiesc intr-o zona foarte linistita unde bicicleta mea inca se mai afla acolo unde o tin tot timpul de trei luni in coace, adica in fata casei la vedere, nelegata. Oricum ar fi fost amuzant ca un vecin, vazand-u-ma sa sune la politie sau vecinul meu care este politist sa ma intrebe de sanatate... sau nu :)

Gandind numeric

Au mai ramas... 13 luni si ceva... bine, stiu cate dar nu vreau sa para ciudat...
De cand am venit aici stau si numar cat a mai ramas pana plec uitand uneori sa ma bucur de locul in care sunt. Sunt tare curios care va fi nebunia mea pentru ca atunci cand am venit toti din jurul meu, la fel ca mine, mi se pareau niste ciudati si mi-am zis ca nu este nici o sansa sa ma intorc normal de aici.
Intre timp a venit toamna/iarna pentru ca a nins, a fost furtuna, a mai cazut o creanga sau un copac am mai ramas fara curent. A fost si Halloween si ne-am deghizat cu totii in ceea ce nu suntem, in ceea ce am dorii sa fim, sau in ceea ce ne sperie mai mult. Mai de mult oamenii se deghizau in spirite ca atunci cand spiritele vin in lumea noastra sa ne recunoasca... daca ar venii acum sunt sigur ca ar pleca toate speriate inapoi.
In rest, America este fromoasa toamna, dar asta pentru ca eu locuiesc in padure pe malul mai multor lacuri... unele strazi imi amintesc de casa, linistea de aici de zilele cand mergeam cu cortul sau cu prietenii la o cabana tot pe malul lacului.  De abia astept sa vad din nou locul acesta acoperit cu zapada si asta poate ca pentru prima data de cand am venit aici pot privi prin fereastra imensa din living un alt peisaj care nu ma mai poate mintii: timpul a trecut.

Romania?!?

Daca le spun americanilor ca sunt roman ei imi spun ca nu au auzit niciodata de Romania... ceea ce consider ca este un lucru bun in comparatie cu sa zicem a spune italienilor ca esti roman.
Nimeni nu ne cunoaste aici, cel putin nu oamenii simplii, ei o cunosc pe Nadia si cam atat, in ochii lor nu suntem hoti, violatori, tigani, etc. Americanii sunt obijnuiti cu diversitatea culturala si nimeni nu se uita ciudat sau "pe sub spranceana". Mi-a placut sa gasesc in New York steagul Romaniei, intamplator.
Si totusi Romania nu este asa straina americanilor precum credeam. Nu am sa comentez dar vreau sa postez doar doua fragmente dintr-o Romanie vazuta de o parte din ceea ce inseamna Statele Unite: http://www.youtube.com/watch?v=aqmck0PU4KU&feature=player_embedded si: http://www.vanityfair.com/politics/features/2011/01/deadly-medicine-201101